Istoricul Parohiei Baranca

Istorie Ianuarie 15, 2013

Satul Baranca face parte din comuna Hudeşti şi este situat la opt kilometri nord-vest de reşedinţa comunei şi la cinci kilometri de satul Bajura, despărţit de malul drept al Prutului printr-o zonă mlăştinoasă.

 

Satul s-a înfiinţat în urma împroprietăririi din 1919-1922, când în această parte a vechii moşii Hudeşti au primit pământ în proprietate locuitorii din satele din jur. Satul este menţionat oficial din anul 1926 în comuna Hudeşti.

În anul 1930, satul Baranca, fără biserică, făcea parte din parohia Alba, la care era paroh preotul N. Bidihon.

Biserica cu hramul “Pogorârea Sfântului Duh”, construcţie din cărămidă, s-a dat în folosinţă în anul 1994, prin strădaniile preotului Zâză Constantin, de la parohia Alba. Înainte de construcţia bisericii, în cimitirul satului Baranca s-a construit o capelă – clopotniţă, unde se oficia slujba înmormântării şi, rar, Sfânta Liturghie.

După ce  mai mulţi ani parohia a fost suplinită rând pe rând de către preoţii din parohiile vecine, începând cu 1 decembrie 2009 a fost numit paroh preotul Gavriliu Sergiu.